Inginer metrolog, secția mărimi geometrice
Întreprinderea de Stat „Centrul de Metrologie Aplicată și Certificare”
№13174142, 2 octombrie 2023
Oraș:
Chișinău
Studii:
Universitate
Experiența de munca:
Orice
Salariu:
Nespecificat
Program de muncă:
Full-time
Locul de muncă:
În locația angajatorului
– Efectuarea lucrărilor de etalonare a mijloacelor de măsurare, în dependență de domeniul de autorizare deținut aprobat de către conducerea de vârf prin intermediul a unui ordin intern.
– Participarea la elaborarea proiectelor de proceduri de etalonare.
– Gestionarea etaloanelor de lucru, utilajul şi mijloacele de măsurare din dotarea LE.
– Efectuarea permanentă a lucrările de analiză şi evidenţă a comportării în timp a etaloanelor de lucru încredinţate şi să înainteze propuneri de dezvoltare a bazei de etaloane a LE.
– Urmărirea respectării condiţiilor de păstrare, utilizare şi conservare a etaloanelor de lucru încredinţate în corespundere cu cerinţele documentaţiei de exploatare.
– Participarea la efectuarea comparărilor interlaboratoare, bilaterale şi interpersonale cu etaloanele de lucru încredinţate.
– Contribuirea la menţinerea şi îmbunătăţirea continuă a sistemului de management în LE.
– Respectarea cerinţelor standardelor, ale documentelor normative din domeniul metrologiei.
– Participarea la studii tehnice, cursuri de perfecţionare, la autoinstruiri în vederea ridicării nivelului de pregătire profesională.

Telefon:
Persoana de contact:
Guci Ludmila
E-mail:
Site:
Închide
Felicitări,
CV-ul tău a fost transmis cu succes! 🥳
Închide
CV-ul tău a fost transmis cu succes! 🥳